Emily Burghelea a fost plecată în Dubai împreună cu soțul și cea mică pentru o perioadă bună de timp. Ei bine, după ce s-a distrat pe cinste și a stat cu burtica la soare, fosta concurentă de la „Bravo, ai stil” a decis că e timpul să pună capăt vacanței și să se întoarcă acasă.
Emily și soțul ei au făcut o parte din bagaje azi noapte, iar restul lucrurilor și le-au împachetat astăzi, înainte de plecare. Cu toate că era destul de târziu și avea nevoie de odihnă, ce credeți că făcea blondina la miezul nopții? NU, nu vă gândiți la prostii, căci n-are nicio legătură, însă…s-a lăsat cu greu. Da, soțul lui Emily s-a lăsat greu peste bagaje.
Neputând să le închidă, căci suntem siguri că vedeta și-a luat multe lucruri cu ea în vacanță, bărbatul n-a avut de ales și s-a lăsat peste troler pentru a reuși să-i pună fermoarul. În tot acest timp, graviduța noastră nu făcea altceva decât să se filmeze și să se amuze de partenerul ei. Însă, trebuie să recunoaștem că l-a întrebat dacă are nevoie de ajutor. Răspunsul acestuia a venit imediat, dar tot în spirit de glumă.
„Cu ce să mă ajuți iubire, să te urci peste mine?”, i-a răspuns Andrei lui Emily.
În final, Andrei a reușit să închidă bagajul, dar asta după ce a tras din greu și s-a luptat cu toate lucrurile lui Emily care nu încăpeau deloc în troler.
Emily nu se teme de aventurile de peste hotare. Chiar dacă este în ultimul trimestru de sarcină, vedeta a plecat în Dubai cu gândul la distracție. A stat cu burtica la soare, a mâncat ce-i place și a fost extrem de energică. Nu s-a temut nicio secundă că ar putea avea probleme, ba din contră. Blondina noastră și-a răsfățat inclusiv bebelușul din burtică în Emirate și s-a întors acasă la fel de fericită.